Despre

Cine suntem?

Din fericire, nu suntem Lenin, Zinoviev, Kamenev, Trotsky, Stalin, Sokolnikov si nici Bubnov – membrii primului Politburo -, ci jurnalisti de investigatii politice, decisi sa demonstreze ca, sub aparenta democratiei, practicile unor politiceni au ramas, in buna masura, neschimbate in ultimul secol.

De ce Politburo?

Infiintat in timpul revolutiei ruse din 1917, Biroul Politic (Politburo, pe scurt) al bolsevicilor, format din sase membri, detinea puterea in stat. Un secol mai tarziu, in spatele industriei de PR si a comunicarii politice, gasim un „politburo” neoficial, dar foarte influent, in fiecare partid contemporan. Despre acest nou tip de politburo vom scrie.

Numele ales e forma noastra de ironie la adresa politicienilor care, desi practica discursul democratic, pastreaza un comportament totalitar.

Suntem credibili?

Publicam inclusiv zvonuri si informatii neoficiale. Desigur, doar pentru ca o stire nu este confirmata nu inseamna ca e mai putin reala decat cele oferite de presa traditionala. Dimpotriva, de multe ori lucrurile stau chiar invers.

Politburo va ofera informatiile pe care celelalte surse de stiri le vor cantari de doua ori… inainte de a decide sa nu le publice. Pentru ca, intr-o perioada de austeritate pentru presa, noi ne scaldam in lux. Luxul independentei.

De unde stim?

Urechile noastre de la Cotroceni, din Palatul Victoria sau Casa Poporului ne aduna toate detaliile de care avem nevoie pentru a sti ce urmeaza sa se intample inainte ca o hotarare formala sa fie luata. Iar cand puterile statului sunt in asteptare, aflam decizile politice din Kiseleff sau Modrogan inainte ca cerneala de pe procesele verbale sa se fi uscat.