coruptie & anticoruptie dezvaluiri

Cum a reusit PSD sa treaca de Parlament o lege dedicata mafiei padurilor

Proiectul de lege care reglementeaza contraventiile silvice a fost votat recent de Camera deputatilor, pe 17 mai, si a fost prezentat ca un succes al social-democratilor impotriva celor care defriseaza ilegal. Insa ceea ce pesedistii au omis sa comunice este tocmai ca legea – trimisa spre promulgare Presedintelui Iohannis – elimina o serie de sanctiuni prevazute de legislativa anterioara sau chiar de catre normele europene.

Pe scurt, comparand OUG 51/2016 (care reglementa anterior regimul contraventiilor silvice) cu legea proaspat aprobata, descoperim ca fapta sefului ocolului silvic de a emite autorizatii abuzive nu mai este incriminata. In plus, personalului silvic care savarseste fapte ce constitutie contraventii i se suspenda autorizatia de practica pe o perioada limitata, dar nu i se mai aplica nicio amenda.

”Prin adoptarea acestui act normativ se omit sancţiuni pentru fapte incriminate chiar şi de legislaţia europeană şi se creează fisuri în cadrul legal, care permit degradarea pădurilor României (…) Aprobările sau autorizările de către şeful ocolului silvic a actelor de punere în valoare de produse accidentale, în care arborii nu îndeplinesc condiţia de a fi încadraţi în această categorie sau de punere în valoare de produse accidentale, altele decât cele rezultate din defrişările legal aprobate sau a arborilor care nu sunt afectaţi de factori abiotici sau biotici, nu mai sunt incriminate, prin omiterea unui întreg articol completat de OUG 51/2016”, sustine deputatul Glad Varga (PNL), membru in Comisia de mediu.

Indepartarea oricaror sanctiuni pentru sefii de ocol silvic ce emit autorizari de punere in valoare de produse accidentate pentru arborii care nu indeplinesc conditiile necesare pentru aceasta categorie reprezinta o favoare directa facuta celor care exploateaza ilegal padurile din Romania. Reamintim ca, potrivit controalelor efectuate de Garda Forestiera, 5 milioane de mc de lemn sunt exploatati ilegal in fiecare an, invocandu-se argumentul fictiv al ”produselor accidentate”.

Anterior, OUG 51/2016 sanctiona aceasta practica ilegala, insa majoritatea PSD a reusit, cu 175  de voturi pentru, 27 impotriva si 47 de abtineri, sa dezincrimineze fapta.

loading...
loading...

Comments

comments

Lasă un răspuns